Cu stilul său frontal și în pofida rezistenței parlamentului, noul președinte argentinian radical de dreapta Javier Milei nu se dă în lături de la "revoluția" sa ultraliberală și taie masiv din cheltuielile statului, fără a se preocupa de costurile sociale, notează AFP într-un comentariu.
Achizițiile de valută străină ale băncii centrale a Argentinei de la preluarea mandatului de președintele de către libertarianul Javier Milei, în decembrie, au depășit miercuri 10 miliarde de dolari, arată calculele Reuters, în timp ce guvernul încearcă să șteargă un deficit profund al rezervelor nete, transmite Reuters.
Piețele financiare din Argentina dau semne că încep să aibă încredere în noul lider libertarian al țării, Javier Milei, anticipând că acesta poate scoate economia din criză, transmite Reuters.
Marele Premiu al Argentinei la MotoGP a fost anulat din cauza circumstanțelor din această țară, au anunțat organizatorii competiției, potrivit Reuters.
Lumea occidentală este în pericol, deoarece tocmai cei care se presupune că trebuie să apere valorile Occidentului sunt cooptați de o viziune asupra lumii care duce inexorabil la socialism și, prin urmare, la sărăcie, a fost mesajul noului președinte al Argentinei, economistul ultraliberal Javier Milei, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția.
Există o singură persoană căreia Javier Milei i se supune neîndoielnic chiar și după ce a devenit cel mai puternic om din Argentina. Una pe care o numește „El Jefe”, sau Șeful, și de la care cere sfaturi în tot felul de chestiuni personale și guvernamentale, scrie Bloomberg.
Justiția din Argentina a blocat provizoriu reforma dreptului muncii prevăzută în decretul din decembrie al noului președinte Javier Milei, informează agențiile AFP și Agerpres.
Noul președinte argentinian Javier Milei și aliații săi pregătesc noi linii directoare în materie de securitate în anticiparea protestelor care vor izbucni după ce a decis să devalorizeze moneda națională cu peste 50%, dar activiștii pentru drepturile omului sunt consternați de măsurile preconizate pentru a reprima mișcările contestatare, relatează The Guardian.
Președintele ales al Argentinei, Javier Milei, a discutat cu directoarea Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, cu privire la planurile de ajustare a politicii fiscale și a programului monetar al țării, transmite Reuters.
Argentinienii l-au ales duminică pe Javier Milei ca nou președinte al țării, mizând pe un outsider cu vederi radicale de dreapta pentru a repara o economie afectată de o inflație de trei cifre, o recesiune iminentă și o sărăcie în creștere, relatează Reuters.
Economistul ultraliberal Javier Milei va fi următorul președinte al Argentinei, în urma victoriei sale răsunătoare în alegerile prezidențiale, care deschid o perioadă de incertitudine pentru a treia economie a Americii Latine, căreia îi promite o terapie de șoc, relatează AFP.